O fetiță de 11 ani, curajoasă și determinată, care vrea să salveze biblioteca bunicii sale. Ea vede lumea prin lentile colorate și crede în magia cărților și tehnologiei. Ela este eroina care reprezintă curiozitatea și entuziasmul copiilor de a învăța și de a descoperi.
Andrei e un băiețel cu o altă perspectivă asupra lumii, care crede în colaborare și ajutor reciproc. El este un exemplu pentru copii, arătându-le că, uneori, cele mai bune soluții vin atunci când lucrăm împreună.
Buni reprezintă legătura dintre trecut și viitor și importanța de a transmite înțelepciunea și valorile de la o generație la alta. Rolul bunicii în poveste este esențial, deoarece ea este motivul pentru care Ela este atât de pasionată de salvarea bibliotecii.
Bogdan e un băiat pasionat de animale, iar visul lui e să construiască un mega spital în care să trateze toate animalele suferinde. Animalele lui preferate sunt panda roșii. Bogdan crede cu tărie că un om al cărui caracter merită admirat e un om căruia îi pasă de animale.
Panda nostru roșu se consideră cel mai adorabil animal din lume. Bogdan i-ar da dreptate. E pasionat de comerț, iar în rucsacul lui găsești mereu ce ai nevoie. Pentru prețul corect, evident.
TOTo e un motănel robot incredibil de deștept, cu ochi verzi strălucitori și sute de întrebări gata să vă pună la treabă. Creatorii lui spun că e un companion digital, creat să ajute copiii să învețe lucruri importante, într-un mod distractiv și jucăuș. Ela crede că e mai mult de atât.