Banca de Economii

Învață despre economisire și conceptul de dobândă și eventual strânge bani pentru un cadou special pe care să ți-l faci singur(ă).

Descriere

Îți vei crea propria ta “bancă” acasă. Aceasta poate fi un borcan de sticlă transparent, o cutie de pantofi decorată de tine sau orice alt recipient care te atrage și îți face plăcere să-l folosești.

Ideea este să ai un loc vizibil și accesibil unde poți depune banii economisiți – fie bani de buzunar, fie sume pe care le câștigi prin mici sarcini în casă, cum ar fi ajutorul în treburile casnice sau îngrijirea animalelor de companie.

Mai jos ai toți pașii de urmat. Sunt simpli și super amuzanți.

Pasul 1

Începe prin a alege sau a crea un recipient care va deveni “banca” ta. Acesta ar trebui să fie ceva personal și special pentru tine. Poți chiar să-l decorezi cu autocolante, vopsea sau alte materiale creative pentru a-l face unic.

Pasul 2

Fă-ți un obicei din a pune o mică sumă de bani în banca ta, în mod regulat. Poate fi săptămânal sau de fiecare dată când primești bani. Suma nu trebuie să fie mare – chiar și monedele se adună în timp.

Pasul 3

Implică-i și pe părinții tăi în această probă. Ei vor juca rolul băncii, oferindu-ți “dobândă” a zecea parte din suma pe care o ai economisită, la finalul fiecărei luni. Spre exemplu, în prima lună pui deoparte 30 de lei, iar părinții tăi o să pună 3. Ve avea, astfel, 33 de lei. În luna a doua, poți pune deoparte încă 37 de lei și să ajungi, astfel, la ”economii” de 70 lei. Conform înțelegerii voastre, la finalul lunii, părinții pun și ei 7 lei, adică a zecea parte din cei 70 economisiți. Pe același principiu, în luna a șasea pui deoparte 40 lei și ajungi, în total, să spunem, la 300 lei. Părinții pun și ei 30 lei la final de lună. Toți acești pași te vor ajuta să vezi cum banii economisiți pot deveni mai mulți, treptat, chiar și fără să mai adaugi sume noi.

Pasul 4

Poți crea un jurnal sau un tabel unde să notezi cât ai economisit și câtă dobândă ai primit. Ideea  te va ajuta să vezi cum crește suma ta în timp și îți va da sentimentul că reușești să atingi un scop important.

Pasul 5

Discută cu părinții tăi despre modul cum dobânda adăugată la economiile tale contribuie la creșterea mai rapidă a sumei totale. Acesta este conceptul pe care trebuie să îl reții – dobânda crește economiile tale, chiar și în perioada în care nu mai economisești sume noi de bani.

Pasul 6

Pe măsură ce suma din banca ta crește, vei avea oportunitatea să decizi dacă vrei să continui să economisești sau dacă dorești să folosești o parte din bani pentru ceva special. Ideea te va ajuta să înveți despre planificarea financiară pe termen lung. În plus, vei avea satisfacția că așteptarea a meritat: poți cumpăra ceva cu adevărat important pentru tine.

Ai făcut proba asta împreună cu cineva drag ție? Roagă persoana care te-a ajutat să ne scrie folosind formularul de mai jos și să ne spună cum i s-a părut.